Tag Archive: Ganduri


Da, stiam…am simtit la inceput o frica ciudata, apoi am stiut ca a fost un gand prevestitor. Dar chiar inainte sa se intample, frica disparuse. Eram aproape un obiect in voia ametitor de intamplatoare a sortii.

Eram eu si cateva ganduri insirate pe drum, printre pasii mei, stinghere si obosite si ele, nimic spectaculos, nimic tragic, nimic care sa imi dea de gandit.  Iar gandurile incercau sa trezeasca acest sentiment…teama…atat de nimicitoare si atat de inaltatoare. Dar si ratiunea era anesteziata, ea, cea care mereu incearca sa dibuiasca raul. Si atunci s-a intamplat, cand nici ratiunea, nici teama nu mai existau, cand mintea imi era poate prea obosita sa mai simta, sa mai gandeasca. Atunci s-a intamplat unul dintre acele lucruri care te trezesc la realitate, care trezesc si ratiunea si teama, unul dintre acele lucruri care se intampla tocmai ca sa iti dai seama ca existi.

Dupa ce m-am speriat groaznic, nu puteam sa imi dau seama decat ca eram inca vie. Toata viata mi-a trecut prin minte, cu viteza unei benzi date la turatie maxima. Da, viata era prea scurta, de fapt ar fi putut sa fie. Cand iti dai seama de asta, iei marile decizii.

Apoi, eram de-a dreptul fericita. Aproape ca mai mergea niste adrenalina. Dar se facuse noapte si era liniste si ploua. Si vroiam sa dorm, si parca vroiam sa nu ma mai intorc niciodata acasa.

Povestea mea imbatraneste….la fel amintirile, fulgii de nea, imaginile trecatoare ale cartii.  Totul e plin de trecut, de ce a fost, dar si de ce nu a fost, de ganduri, de simplele ganduri, care nu s-au transformat in viata, sau doar nu inca. Totul e neclar, sters, ca si cum ai vrea sa stergi ceva urat dintr-o fotografie.

As vrea sa nu se fi intamplat nimic de atunci, as vrea sa stau cu ceaiul in mana sub umbra unui copac, as vrea ca fulgii sa fie la fel de frumosi, la fel de curati. As vrea ca anotimpurile sa fie aceleasi, as vrea sa nu mai simt cum se misca tot pamantul la fiecare atingere. E atat de usor sa uiti ceva ce nu a fost, atat de greu sa accepti istoria de acum.

Era vara si totul era colorat..

(Photo – Robert Doisneau)

Privesc toate operele de arta cu admiratie si cu scepticism totodata…stiu ca realitatea din jur nu poate atinge sublimul…Imi imaginez ca sunt acolo, dar apoi ies din vis si caut printre fotografiile propriei realitati ceva asemanator, melancolia clipelor frumoase…Iar apoi trebuie sa ma trezesc si din singurul meu vis ce a fost candva real. A fost intai vis, apoi realitate. Acum e din nou vis…

Sa ma-nvelesc in mii de soapte, sa nu astept, sa nu visez…Trebuia sa fie frig, sa nu ma vada nimeni, sa merg si-n ganduri sa-mi uit frigul…

(Photo – Riccardo Romano)

De multe ori, o melodie imi schimba starea de spirit dintr-un anume moment. Uneori in mod radical. Asta se intampla acum ceva vreme, pentru ca acum muzica nu mai are acelasi efect. Nu asupra mea.