O coproductie Franta-Italia-Republica Federala Germana, filmul lui Pier Paolo Pasolini este adaptarea romanului omonim de Giovanni Boccaccio, o capodopera a literaturii italiene, care a deschis marilor scriitori ai vremii modelul scriitoricesc al nuvelei.

Realizat in 1971, filmul pare decupat din lumea medievala, are imaginile si mirosul unei lumi inca necladite pe de-a intregul. Nimic din controversatul secol douazeci. O dovada a talentului regizorului de a transpune actiunea in Florenta anilor 1349-1351. Opera lui Boccaccio nu cauta eufemisme faptelor concrete, este o scriere ce face parte din realismul clasic, acela simplu, dar sugestiv, plin de parabole si de dialoguri incitante. Aceste caracteristici le regasim si in pelicula lui Pasolini. Adaptarea pastreaza fidel principalele idei ale cartii, nu ocoleste deloc viata, ci o prezinta in toata diversitatea ei. Doar umorul mai poate sublima acea parte inferioara a fiintei umane.

( imagine preluata de pe adresa http://www.cinemabaroni.com/assets/posters/2/DECAMERON.jpg )

Filmul prezinta situatii de viata variate, toate “scufundate” sub povara moravurilor. Privind cu exigenta lumea evocata, adica saracia, boala, furtul, minciuna sau necredinta, putem spune ca filmul este intr-adevar o drama. Dar scenografia, jocul actorilor si chipurile lor transforma situatiile in scene amuzante. Asupra personajelor este aruncata aura hilara a propriilor slabiciuni si defecte. Insa oamenii acelor timpuri sunt poate prea ignoranti ca sa lupte cu partea mai putin intelectuala din ei. Picanteriile amoroase, si ele tot roadele moravurilor, pot incadra filmul in genul comediei erotice. Aceste detalii nu sunt deloc presarate cu vulgarul care ar putea fi considerate de unii firesti unor scene de amor.

Actiunea din decursul celor zece zile ne infatiseaza personaje cat se poate de umanizate, neartificializate de transpunerea in film.

Orasul actiunii, Florenta, era bantuita de ciuma pe atunci. O tanara domnita il invita la ea acasa pe un tanar, pretinzand ca ii este frate, toate acestea pentru a-i fura cei cativa banuti ascunsi in haine. Apoi, tanarul este izgonit de familia fetei si se ascunde unde poate. Doi hoti il conving sa ii ajute la comiterea unui jaf intr-o biserica. Dar nefericitul naiv nu isi da seama nici ulterior ca aceasta fapta nu e tocmai pe placul divinitatii.

Apoi, ne mutam atentia spre o manastire unde aflam ca nici maicutele nu sunt foarte pure, cel putin cu gandul. Aici, nici cu fapta. Un tanar, care se preface mut, ajunge gradinar la manastire. O ispita e de ajuns ca sacrul sa ia calea profanului.

Apoi, rand pe rand, ne apar imaginile discrete, ale inclinatiei spre adulter. O femeie casatorita isi insala sotul, mult mai putin aratos decat amantul, “venit sa cumpere de la cei doi un vas foarte valoros”.  Scenele sunt comice si lipsite de violenta, nu suntem pusi in fata situatiei dramatice a unui viol.

Romantismul nu lipseste: doi tineri isi ascund de parintii fetei actul iubirii. Gasindu-i goi unul langa celalalt, mama si tatal fetei nu se simt stupefiati si nici vexati de situatie, dar ii cer baiatului sa o ia pe fata de sotie. El accepta bucuros, pentru ca o iubea.

Un pacatos aflat pe patul de moarte, cere sa se confeseze preotului, pe care il face sa creada ca nu a comis nici un pacat. Acesta il inmormanteaza ca pe un sfant, iar oamenii il plang de parca ar fi avut cugetul curat ca lacrima. Filmul culmineaza cu o scena relevanta din nou in ceea ce priveste naivitatea oamenilor. Un barbat ii povesteste prietenului sau ca si-a transformat sotia in iapa, pentru ca in timpul zilei sa transporte cu ea hrana si alte obiecte necesare dintr-un loc in altul, iar seara sa o mtamorfozeze la loc in femeie. Credul si foarte entuziasmat de aceasta idee, el il roaga sa ii explice cum face acest lucru, pentru ca si el sa procedeze la fel. Primul ii promite ajutorul sau, dar el nu vrea decat sa profite.

Trei frati decid sa il ucida pe unul dintre servitorii familiei lor, pentru ca descopera ca acesta are o legatura de iubire cu sora lor. Intr-un final, fata descopera adevaratul deznodamant al intamplarilor.

Peste toate aceste imagini pluteste visul unui pictor. El picteaza unul dintre peretii unei biserici, dar nu in intregime. In timp ce muncitorii care l-au ajutat sarbatoresc cu licoarea bachusiana “sfarsitul operei”, pictorul, victima unor idei halucinante, ramane propriul sau prizonier. Filozofic si sec, el isi spune ca visarea la ceva anume e mai importanta ca realizarea concreta a acelui lucru.

Va recomand sa vedeti acest film (daca aveti peste saisprezece, poate chiar optsprezece ani 🙂 ) ca sa aflati mai in detaliu ce s-a intamplat in fiecare situatie, iar apoi va invit sa facem schimb de pareri. Vizionare placuta!