(Randurile care urmeaza nu sunt indreptate impotriva sensului unanim acceptat al cuvantului “Dumnezeu”, nici impotriva celor ce cred in existenta divina. Nu doresc nici sa combat in vreun fel teoria creationista. Vreau sa cred ca exista ceva sfant peste tot si automat si in noi si, la fel, vreau sa cred ca exista o corectitudine oarecare in cele ce se petrec.)

De multe ori, societatea a incercat sa imparta oamenii intre cei care cred in Dumnezeu, indiferent de religia lor, si cei care nu cred. Acestia din urma sunt pusi adesea de partea stiintei.
Exista momente in care, da, as vrea sa cred ca exista un Dumnezeu care e undeva si are grija de mine, are grija sa fie mai bine sau macar sa nu fie mai rau de atat.
Apoi, insa, imi dau seama ca religia, in primul rand, nu are stiinta, ca preotii si alti oameni ai Bisericii condamna multe fapte, doar pentru ca nu le inteleg. Biblia proclama sus si tare ce importanta e tolerarea fata de semeni si ce virtute importanta este iertarea. In pofida acestui lucru, Biserica e prima care ii condamna pe homosexuali sau pe cei care savarsesc fapte de care nu isi dau seama.
Lasand Biserica, care este doar o institutie creata de om, institutie ce face parte din stat si care oricum are de multe ori cu totul alte scopuri decat acelea generic denumite “ortodoxe”, la o parte, vreau sa fac o referire la conceptul de Dumnezeu. Aceia foarte religiosi cred ca daca se duc la Biserica, fac matanii, cruci si aprind lumanari, sunt, fapt de netagaduit, in comuniune cu Dumnezeu. Ei ajung sa faca aceste lucruri ca pe niste obiceiuri, om mod masinal. Nu isi mai pun intrebarea “Dar Dumnezeu cine sau ce e de fapt?” Iar daca Biserica condamana anumite categorii de oameni pentru ca asa spune Biblia, iar istoria religiei, a religiilor crestine, ne spune foarte clar ca Dumnezeu a scris Biblia, atunci Dumnezeu condamna ceea ce El insusi a creat: acea creatura complexa denumita mai apoi de catre oamenii de stiinta om.
Dumnezeu a plasmuit fiinta umana ca fiind inferioara pentru ca oricand o poate distruge, pentru ca distrugandu-i fizicul fragil, o elimina din randul semenilor sai. Din Biblie aflam cine este Dumnezeu, ce este omul si ce nu are voie acesta sa faca. Dar nu aflam si ce are voie omul sa faca sau cu ce are voie omul sa greseasca. De asemenea, omul este iertat doar daca” se intoarce” la Dumnezeu. Pentru multi nu e clar sensul acestei ultime actiuni.
Cuvintele Bibliei sunt foarte interpretabile, fiecare minte intelege altcumva Biblia. Sensul se schimba pentru fiecare limba vorbita pe acest Pamant. Fiecare s-a nascut altundeva, a copilarit altcumva, a citit altceva, a avut alta familie, alti prieteni si alti profesori. Dumnezeu a creat diversitatea, dar ii judeca pe oameni la fel.

Opusa diametral, stiinta gaseste o explicatie pentru orice; pentru ea diversitatea e absolut acceptabila. Fiecare lucru nemaintalnit e minunat pentru ca arata complexitatea planetei pe care traim. Stiinta are intelegere pentru slabiciunile fiintei umane, carora religia nu le poarta decat dispret.

Dar, sa fim flexibili si ingaduitori cu ideea ca religia si stiinta formeaza o unitate si ca actul de a le scinda in chip categoric are consecinte si efecte negative. In sinea mea rebela, ma gandesc ca exista undeva un izvor de dreptate, pe care insa divinitatea o face cu pretul altei sau altor nedreptati. E firesc ca atunci cand ne e greu sa spunem ca nu exista Dumnezeu, e foarte de inteles ca ne pierdem increderea. Ajungem repede sa ne resemnam cu ideea ca totul e aleatoriu, dupa care ne resemnam cu gandul nefericirii noastre.

Propria noastra condamnare e nemasurabil mai trista decat aceea a divinitatii.

Advertisements